Un tatuaj viking trimite aproape întotdeauna la câteva motive precise: ciocanul lui Thor (Mjölnir), Valknut, Vegvísir, corbii lui Odin sau o inscripție runică. Fiecare spune o poveste diferită, iar nu toate datează chiar din epoca vikingă. Vegvísir, de exemplu, nu apare în nicio sursă anterioară secolului al XIX-lea, deși este adesea prezentat drept o veche busolă nordică. Dacă afli de unde provine cu adevărat fiecare simbol înainte de a-l alege, poți evita două dezamăgiri frecvente: să porți un motiv vândut ca fiind viking, deși este mai recent, și să-ți tatuezi o inscripție runică a cărei transcriere literă cu literă nu formează nimic lizibil.
- Mjölnir este motivul viking cel mai bine documentat arheologic: aproximativ o mie de pandantive în formă de ciocan au fost descoperite în nordul Europei.
- Valknut apare într-adevăr pe pietre și obiecte funerare vikinge, dar numele său actual este o denumire modernă; nu se știe cum era numit în acea perioadă.
- Adesea numit „busolă vikingă”, Vegvísir provine, de fapt, dintr-un manuscris islandez din secolul al XIX-lea, la câteva secole după epoca vikingă.
- O inscripție runică nu se traduce literă cu literă din franceză: runele transcriu sunete, nu ortografia unui cuvânt, de aceea e mai bine să alegi un motiv consacrat decât o frază personalizată.
Mjölnir, ciocanul lui Thor
Ciocanul lui Thor este simbolul viking cel mai des descoperit în situri arheologice, ceea ce îl face un reper solid, nu doar o imagine dintr-un serial. Aproximativ o mie de pandantive în formă de ciocan au fost descoperite în Scandinavia, Anglia, nordul Germaniei, țările baltice și Rusia (sursa: Mjölnir, Wikipedia). Frecvența lor spune multe despre locul pe care îl ocupa în viața de zi cu zi, departe de imaginea unei arme pur războinice.
Pandantivul servea și ca simbol religios și talisman norocos, mai ales la nunți, iar popularitatea sa a crescut în perioada în care pandantivele în formă de cruce creștină se răspândeau în aceleași regiuni (sursa: Mjölnir, Wikipedia). Purtat astăzi ca tatuaj, păstrează acest dublu sens de protecție și apartenență, în loc să fie o revendicare războinică în sens strict. Pentru a încadra acest simbol în ansamblul figurilor legendare abordate de Inklabs, articolul despre tatuajele fantastice și mitologice prezintă și alte motive inspirate din povești străvechi, nordice sau nu.
Valknut, nodul războinicilor căzuți
Valknut se recunoaște după cele trei triunghiuri întrepătrunse. Apare gravat pe mai multe artefacte arheologice datate din epoca vikingă: piatra Stora Hammars I, piatra Tängelgårda din Gotland, mobilierul funerar din mormântul corabiei de la Oseberg și inelul anglo-saxon descoperit în râul Nene (sursa: Valknut, Wikipedia). Aceste contexte, adesea funerare, îl asociază cel mai frecvent cu Odin și soarta războinicilor morți în luptă: interpretarea general acceptată este că reprezintă războinicii căzuți pe care zeul îi alege să-i primească.
Merită să știi un lucru înainte de a alege acest motiv: „Valknut” este un nume dat de cercetătorii moderni, iar nimeni nu știe astăzi cum era numit acest semn în epoca vikingă (sursa: Valknut, Wikipedia). Acest lucru nu schimbă autenticitatea arheologică a simbolului; înseamnă doar că trebuie să fii prudent cu orice explicație care pretinde că îi cunoaște numele sau funcția exactă de la origine.
Vegvísir: „busola vikingă” care nu este vikingă
Vegvísir este, probabil, simbolul datat cel mai greșit din întregul imaginar viking actual. Prima sa atestare cunoscută se află în manuscrisul islandez Huld, alcătuit în 1860 la Akureyri de Geir Vigfússon, adică la câteva secole după sfârșitul epocii vikinge; nicio urmă arheologică nu îl leagă de această perioadă (sursa: Vegvísir, Wikipedia). Manuscrisul îl descrie ca pe un semn despre care se credea că îi permite celui care îl poartă să nu-și piardă niciodată drumul pe vreme rea, chiar și pe un drum necunoscut (sursa: Vegvísir, Wikipedia).
Asta nu face ca Vegvísir să fie mai puțin real sau mai puțin interesant: este un simbol islandez autentic, cu propria sa istorie și funcție protectoare. Trebuie doar plasat în secolul potrivit, în loc să fie prezentat drept un artefact din epoca raidurilor și a sagălor. Un motiv care îți place pentru ceea ce reprezintă astăzi rămâne o alegere bună; problema este eticheta „viking” pusă pe el fără nicio nuanță.
Yggdrasil, corbii lui Odin și lupul
Doi corbi, Huginn și Muninn, îl însoțesc pe Odin în mitologia nordică: numele lor înseamnă, respectiv, gândul și memoria. În fiecare zi, el îi trimite să zboare deasupra lumii, apoi ei se întorc și îi povestesc ce au văzut (sursa: Huginn și Muninn, Wikipedia). Felul în care funcționează această legătură spune multe despre Odin însuși: este un zeu care domnește mai degrabă prin informațiile pe care le adună decât prin forță.
De ce aceste animale și nu un lup oarecare
Lupul ocupă un loc mai ambiguu în poveștile nordice. Poate întruchipa vigilența și o forță sălbatică, dar mitologia îl include și pe Fenrir, lupul uriaș despre care sagăle spun că va juca un rol central în haosul final al Ragnarökului. Prin urmare, dacă alegi un lup pentru un tatuaj viking, e bine să te inspiri dintr-o figură precisă, nu din imaginea generică a unui prădător, la fel cum un corb capătă un sens diferit în funcție de faptul că îl reprezintă pe Huginn, pe Muninn sau pur și simplu pasărea. Aceste figuri de animale îl însoțesc adesea pe Odin în iconografie și se combină firesc cu un Valknut sau un Vegvísir în aceeași compoziție.
Runele: cum să eviți cele mai frecvente greșeli
Futharkul vechi, folosit din secolul al II-lea până în secolul al VIII-lea și alcătuit din douăzeci și patru de rune, a fost ulterior simplificat în Scandinavia, dând naștere Futharkului recent, în timp ce anglo-saxonii și-au extins propriul alfabet runic (sursa: Futharkul vechi, Wikipedia). Sunt două sisteme distincte, folosite în perioade și regiuni diferite: amestecarea lor în aceeași inscripție nu are coerență istorică, chiar dacă rezultatul arată frumos.
Cealaltă capcană, și mai frecventă, ține de traducere. Runele transcriu sunete, nu ortografia unui cuvânt literă cu literă: transcrierea unui prenume sau a unei fraze franceze, rună după rună, produce adesea o serie de semne care nu corespunde niciunui cuvânt real dintr-o limbă veche. De aceea, e mai bine să alegi un motiv runic deja consacrat și verificat, cum ar fi un alfabet complet afișat în scop decorativ sau o planșă care reunește mai multe simboluri cunoscute, decât să ceri compunerea unei inscripții personalizate al cărei sens nu-l poate garanta nimeni.
Alege compoziția și locul tatuajului
Alege o compoziție mai întâi în funcție de forma ei reală. O inscripție runică lungă sau un Vegvísir cu opt brațe are nevoie de o zonă plată și alungită pentru a rămâne lizibilă, ceea ce te orientează în mod firesc spre antebraț sau spate. În schimb, un Valknut sau un Mjölnir, fiind mai compacte, se potrivesc unor zone mai mici, precum încheietura mâinii sau gamba, fără să-și piardă detaliile.
O variantă temporară îți permite tocmai să verifici acest lucru înainte de a lua o decizie permanentă: poți vedea dimensiunea reală a unei inscripții pe propria piele, în locul ales de tine, în loc să ți-o imaginezi pornind de la un desen. Ghidul despre primul tatuaj explică pas cu pas cum să alegi un model și locul potrivit, iar articolul care explică de ce să testezi un tatuaj înainte să-l faci permanent prezintă avantajele acestui tip de probă, deosebit de utilă pentru o compoziție simbolică a cărei lungime îi determină lizibilitatea.
Înainte de a lua o decizie definitivă pentru un simbol atât de încărcat de semnificație, un model temporar îți permite să compari dimensiunea reală a unei inscripții runice sau a unui Vegvísir pe piele și să ajustezi locul în consecință, așa cum poți face cu modelele din colecția de tatuaje temporare vikinge. Dacă te interesează și alte stiluri culturale, tatuajul tribal și tatuajul grecesc urmează aceeași logică: motive încărcate de sens, pe care e bine să le înțelegi în contextul lor istoric real înainte de a le purta. Găsești și alte ghiduri pe blogul Inklabs.
