Primele tatuaje cunoscute datează de acum mai bine de 5.000 de ani: mumia glaciară Ötzi avea deja în jurul anului 3230 î.Hr. un total de 61 de tatuaje, iar mumiile egiptene din Gebelein prezintă marcaje pe piele care, potrivit cercetărilor actuale, ar putea fi chiar ceva mai vechi. Cele două descoperiri provin din regiuni diferite ale lumii, fără să existe dovezi ale unui contact între ele, ceea ce sugerează că oamenii au dezvoltat independent tatuajul în mai multe culturi timpurii, în loc ca acesta să se răspândească dintr-o singură sursă. Dacă urmărești firul istoric, de la cele mai vechi descoperiri până la modele pe care le poți încerca astăzi fără să te angajezi la ceva permanent, îți vei face o idee mai clară despre cât timp au comunicat oamenii prin imagini pe piele, atât permanente, cât și temporare.
Pe scurt:
- Cel mai vechi tatuaj datat cu certitudine îi aparține mumiei glaciare Ötzi, din jurul anului 3230 î.Hr.; însă mumiile egiptene din Gebelein poartă posibile motive figurative și mai vechi, datând din jurul anului 3400 î.Hr.
- Cuvântul „tattoo” provine din polinezianul „tatau” și a intrat în limbile europene abia în secolul al XVIII-lea, prin călătoriile lui Captain Cook în Pacific.
- Pentru maori, Tā Moko este strâns legat și astăzi de descendență și statut social și urmează o tehnică și o simbolistică aparte, care se deosebesc clar de alte tradiții ale tatuajului.
- Arta corporală temporară, precum henna, este la fel de veche, după dovezile existente, ca tatuajele permanente și însoțește de milenii sărbători și momente importante din viață.
Cel mai vechi tatuaj cunoscut: Ötzi și mumia glaciară de la Hauslabjoch
Când mumia glaciară Ötzi, veche de aproximativ 5.300 de ani, a fost descoperită în Alpii Ötztal în 1991, pe pielea ei s-a observat un model neobișnuit de amplu: în total, 61 de tatuaje, datate în jurul anului 3230 î.Hr. (sursa: Ötzi – Wikipedia). Spre deosebire de ceea ce ne-am putea imagina în cazul artei corporale, marcajele nu se află în locuri foarte vizibile, ci mai ales pe picioare, de o parte și de alta a părții inferioare a coloanei vertebrale, precum și sub forma unui semn în cruce în spatele genunchiului drept și la glezna dreaptă.
Probabil au fost realizate prin înțeparea pielii cu un vârf de os sau cu un poinson de cupru, introducând astfel în piele pigment pe bază de funingine, provenit din vatra focului. Locul în care se află marcajele este deosebit de revelator: multe coincid cu zone ale corpului în care Ötzi avea articulații uzate din cauza vârstei sau a efortului. De aici a apărut ipoteza că tatuajele ar fi putut avea un efect de calmare a durerii, asemănător unei forme timpurii de acupunctură sau presopunctură, și nu ar fi fost pur decorative. Este vorba despre o interpretare științifică bazată pe dovezile arheologice, nu despre un fapt dovedit; deocamdată nu există un răspuns definitiv la întrebarea de ce au fost alese exact aceste locuri.
Și mai vechi? Mumiile din Gebelein și cele mai timpurii tatuaje figurative
Ötzi este cea mai bine cercetată descoperire timpurie, dar nu neapărat și cea mai veche. Două mumii egiptene predinastice din Gebelein, înregistrate la British Museum sub numerele EA 32751 și EA 32752, poartă tatuaje datate în jurul anului 3400 î.Hr. (sursa: Gebelein predynastic mummies – Wikipedia), deci posibil cu câteva secole înaintea marcajelor lui Ötzi. Motivele au devenit vizibile abia după ce imaginile în infraroșu, publicate în 2018 în Journal of Archaeological Science, au scos la iveală modele figurative pe pielea care se închisese la culoare între timp. Potrivit cercetărilor actuale, acestea se numără printre cele mai vechi tatuaje figurative cunoscute — adică nu doar liniare — păstrate pe piele umană; dacă vor fi descrise în viitor descoperiri mai vechi, această clasificare se va schimba.
Ötzi și descoperirile din Gebelein arată împreună ceva valabil pentru întreaga istorie a tatuajului: urme de tatuaje au fost găsite pe rămășițe mumificate din multe părți ale lumii, din Egipt și unele regiuni ale Asiei până la culturile indigene din America (sursa: Tattoo – Wikipedia). Acest lucru sugerează că practica a apărut independent în mai multe locuri, în loc să se răspândească în lume dintr-o singură sursă.
De unde vine cuvântul „tattoo”: de la „tatau” la Captain Cook
Practica este foarte veche, însă cuvântul pe care îl folosim astăzi este, prin comparație, relativ recent. „Tattoo” provine din samoanul, respectiv polinezianul „tatau”, care înseamnă aproximativ „a lovi” sau „a bate” și descria inițial tehnica tradițională prin care culoarea era introdusă în piele (sursa: Tattoo – Wikipedia). Termenul a ajuns în limbile occidentale abia începând cu 1768, prin călătoriile lui Captain James Cook în Pacific: membrii echipajului, printre care botanistul Joseph Banks, s-au întors în Anglia aducând atât cuvântul, cât și propriile tatuaje.
Asta înseamnă că termenul folosit astăzi în întreaga lume este un împrumut relativ recent, din secolul al XVIII-lea, în timp ce practica în sine, după cum arată secțiunile anterioare, este cu milenii mai veche. Dacă te întrebi de ce tatuajele au fost mult timp un fenomen marginal în Europa, această diferență de timp dintre practică și termen oferă cel puțin o parte din explicație.
Mai mult decât decor: Tā Moko și semnificația tatuajelor la maori
Cât de diferită poate fi semnificația tatuajelor de la o cultură la alta se vede în Tā Moko, arta tradițională a tatuajului practicată de maori în Aotearoa, Noua Zeelandă. Tā Moko este strâns legat de Mana, adică de prestigiu și statut spiritual, precum și de genealogia personală; primirea unui Moko marca în mod tradițional trecerea de la copilărie la maturitate și era însoțită de ritualuri specifice (sursa: Tā moko – Wikipedia). Din punct de vedere tehnic, Tā Moko se deosebește clar de celelalte tradiții ale tatuajului descrise în acest articol: pielea nu era înțepată, ci literalmente crestată cu Uhi, dălți realizate, printre altele, din oase de albatros, ceea ce îi dădea o suprafață striată, nu netedă.
Și amplasarea respecta în mod tradițional reguli clare, diferite în funcție de gen: bărbații purtau Moko mai ales pe față, pe fese și pe coapse, iar femeile în special pe buze și pe bărbie. Tā Moko este, așadar, un exemplu al felului în care tatuajele pot face vizibile identitatea, descendența și statutul social în unele culturi, în loc să fie simple ornamente — un context care merită respect și nu ar trebui redus la un model interschimbabil. Dacă te interesează și latura religioasă a tatuajelor, de exemplu în islam, găsești o analiză separată în articolul nostru despre felul în care apreciază tatuajele învățații musulmani.
Arta corporală temporară a existat dintotdeauna: henna și alte forme de decorare a corpului
Tatuajele nu sunt singura modalitate prin care oamenii și-au decorat pielea cu imagini de-a lungul mileniilor. Încă din Antichitate, henna este folosită în Egipt, Orientul Mijlociu și subcontinentul indian pentru colorarea temporară a pielii, părului și unghiilor; picturi murale datând de acum aproximativ 1680 î.Hr. înfățișează deja mâini colorate în acest fel (sursa: Henna – Wikipedia). Și astăzi, henna însoțește în mod tradițional momente importante din viață, precum nunțile, dar și sărbători precum Eid sau Diwali.
Spre deosebire de un tatuaj, henna dispare de la sine: culoarea se estompează, în mod normal, în decurs de una până la trei săptămâni, pe măsură ce pielea se reînnoiește natural. Aici se află un aspect important pentru istoria artei corporale în ansamblu: oamenii au ales dintotdeauna între forme permanente și temporare de decorare a corpului, în funcție de ocazie — nu este o alegere exclusivă apărută abia odată cu produsele moderne. Dacă vrei să compari direct henna și tatuajele temporare moderne, găsești toate diferențele explicate în detaliu în comparația noastră dintre tatuajele temporare și henna.
De la ritual la probă: tatuajele temporare și modelele semipermanente de astăzi
Firul istoric, de la pictura corporală la henna și până la tatuajele permanente, arată mai ales un lucru: de-a lungul istoriei a existat întotdeauna o cale de mijloc între „nimic” și „pentru totdeauna”. Tatuajele temporare și modelele semipermanente de astăzi ocupă tocmai acest spațiu, însă cu un scop bine definit: îți permit să vezi cum arată un motiv, o anumită dimensiune sau o anumită amplasare pe propria piele, înainte să iei vreo decizie. În ghidul nostru despre tatuajele semipermanente explicăm în detaliu ce le deosebește, din punct de vedere tehnic, de tatuajele temporare clasice.
Este important să ții cont de limita pe care o arată chiar istoria: un model temporar sau semipermanent îți arată doar motivul, dimensiunea și amplasarea. Nu îți spune cât de dureros este un tatuaj permanent, cum se vindecă sau cum va arăta exact peste ani; pentru asta ar fi nevoie de un tatuaj real, permanent. Dacă, asemenea oamenilor de acum mii de ani, te interesează un simbol cu semnificație personală, colecția actuală include, de exemplu, un motiv de protecție și credință sau o busolă, ca exemple de felul în care poți testa astăzi, fără să te angajezi la ceva permanent, imagini cu semnificație.
Dacă, după această incursiune în istorie, te gândești la primul tău tatuaj permanent, merită să consulți mai întâi ghidul nostru despre primul tatuaj, care te ajută să alegi motivul și amplasarea. Iar dacă, în timp ce alcătuiești un set întreg, te întrebi de ce unii jură pe un număr impar de motive, găsești explicațiile în articolul nostru despre superstiția legată de numerele impare de tatuaje.
În concluzie: o linie care duce de la Ötzi la tatuajul temporar
De la cele 61 de marcaje ale lui Ötzi și motivele figurative ale mumiilor din Gebelein, până la originea polineziană a cuvântului, Tā Moko și henna, se conturează un fir neîntrerupt: de peste 5.000 de ani, oamenii își folosesc pielea pentru a face vizibile semnificații, apartenența sau un moment important din viață, atât permanent, cât și temporar. Posibilitatea de astăzi de a încerca mai întâi un model, fără să te angajezi la ceva permanent, din colecția de tatuaje temporare nu reprezintă, așadar, o ruptură de această istorie, ci cea mai recentă etapă a ei.
